THOUSANDS OF FREE BLOGGER TEMPLATES ?

joi, octombrie 29, 2009



 În viaţa fiecărui EL a existat, există sau va exista o EA.
Ea este cea care îi va schimba viaţa, îi va întoarce lumea cu susul în jos şi va fi mereu "acolo", chiar şi atunci când nu este.
EA îl va învăţa să iubească cu adevarat, să aibă sentimente pe care nu şi-ar fi imaginat niciodată că le poate avea, să-i trezească fluturii adormiţi din stomac chiar şi printr-un sărut virtual.
Pentru EA, el ar muta munţii din loc, ar călca pe ceilalţi în picioare, doar să o ştie fericită. I-ar scrie, i-ar cânta, i-ar spune poveşti, secrete, i-ar desena, ar face lucruri pe care nu credea că o să le facă vreodată.
EA nu ar duce lipsă de nimic, pentru că ar avea în el un prieten, un confident, un iubit şi un amant.
Dacă ar dezamăgi-o, el ar fi în stare să doarmă 2 zile la uşa EI, doar pentru a-şi cere iertare.
Dacă ar vrea să o inşele, de fiecare dată când s-ar apropia de buzele altei fete, o forţă magică l-ar împiedica să i le atingă, deoarece nu sunt ale ei, nu e respireţia ei, nu e mirosul ei...nu e EA.
Dacă EA ar zâmbi l-ar face să-si uite toate grijile şi toate tristeţile şi ar zâmbi şi el.
Dacă EA ar zâmbi...ar obţine totul.
Alături de EA, planurile şi visele capătă sens, valoare şi devin realizabile.
EA ar fi atât de sigură pe iubirea ei, încât ar putea să strige în gura mare cât e de fericitâ, iar dacă cineva i-ar spune contrariul, i-ar zâmbi ironic, i-ar spune cât de mult greşeşte şi ar băga mâna în foc pentru asta.
Fără EA, el ar fi singur, iar cuvântul iubire nu va mai avea niciodată aceeaşi semnificaţie.
Fără EA, ele sunt piese de puzzle, copii nereuşite ale EI, fantome ce-i vor aduce mereu aminte de EA.
Fără EA, viaţa lui ar fi monotonă şi ar intra înr-o rutină continuă. Viaţa lui ar fi o încercare nereuşită de regăsire a EI.
Fără EA, fluturii adormiţi îngheaţă.
Cu toate astea, chiar şi atunci când EA nu este:
- sângele lui va clocoti, pentru că EA este în fiecare celulă a corpului său
- fiecare loc în care au fost va purta amprenta EI..va fi al EI
- va continua să se gândească la EA şi s-o caute în fiecare ea întâlnită
- timpul pentru el va fi întotdeauna cel trecut
- va continua s-o iubească mereu şi mereu şi mereu...pentru că EA...ar fi, cu adevarat, iubita!


PS: EA l-ar iubi la fel atunci când este cu el, fără el sau atunci când a fost cu el...Şi în viaţa fiecărei ea a existat, există sau va exista un EL.

2 comentarii:

Radu spunea...

Fara Ea nu este El, iar langa el nu mai este Ea:)

Livia`` spunea...

Ba este...mereu va fi`...