Nu eşti un miraj...

fulgi de zăpadă se sting dulce pe pielea mea caldă, iar tu, îţi dansezi veşnicul dans poetic în faţa mea, şi eu n-am ochi.
dar te miros. îţi miros fiecare mişcare, iar în mintea mea, te văd, aşa cum eşti defapt. un val de lumini, colorate în culori pe care nu le înţeleg, şi nici nu vreau să le înţeleg.
tu, te agăţi de gâtul meu şi îmi dezlipeşti bucăţi întregi de piele, pe care le săruţi cu buzele tale gri, şi apoi mi le lipeşti înapoi, într-o poziţie mai bună decât erau înainte.
şi îmi iei mâna, şi o bagi la tine în buzunar. acolo sunt câţiva nasturi, pe care ţi i-am rupt din greşeală când încercam cu neîndemânare să-ţi dau cămaşa jos, să sorb din pieptul tău mierea ce ar putea ucide şi cel mai de temut zeu, şi cel mai bătrân demon.
tu ştii, că sărutul meu îţi întoarce atomii pe dos, şi-ţi sparge toată galaxia în care trăieşti, în capul pe care am să ţi-l sărut până când soarele ne va înghiţi pe toţi, şi vom fi doar nişte fripturi cosmice.
tu, exişti pentru mine...

Diferenţe :)

Femeile sunt ciudate, neînţelese, absurde, fascinante, ingenioase, orgolioase, capricioase, complexe....
Femeile sunt aşa pentru că:

1. doar ele se pot trezi în mijlocul nopţii, pentru că şi-au amintit ce vroiau să spună în decursul zilei şi nu mai au răbdare până dimineaţă
2. se supără pentru că ai spus că dimineaţa ai să le faci micul dejun şi tu dimineaţa le scoţi în oraş (trebuia să-ţi respecţi promisiunea)
3. pot fi fericite, astfel încât ai senzaţia că plutesc, şi iubitul să facă o glumiţă jalnică, iar ele să nu mai vorbească toată ziua cu el
4. se pot îndrăgosti de un băiat virtual atât de tare, încât au senzaţia că aşa este şi în realitate
5. pot să-şi imagineze şi să vorbească la nesfârşit despre povestea lor de dragoste care a durat între o zi şi o săptămână
6. nu trec peste, decât foarte greu, dar şi atunci încă îşi mai amintesc şi se supără iar
7. dau scuze penibile sau se eschivează pentru că pur şi simplu nu vor să doarmă la tine, dar nu ştiu cum să ţi-o spună
8. atunci când sunt triste e de ajuns ca cineva să le facă să zâmbească şi pentru moment uită şi sunt bucuroase
9. pot vorbi ore întregi cu prietenele despre absolut orice: bărbaţi, sex, pantofi, cărţi, mâncare sau de ce luna se numeşte lună şi nu soare
10. pot să se vadă cu aceleaşi prietene (pe care le ştiu de o groază de timp) o săptămână întreagă la rând, non-stop, iar în a 8-a zi tot să mai aibă despre ce să discute
11. sunt atât de naive, încât cred că el le va suna a doua zi, dupa ce l-au cunoscut pentru prima dată aseară şi el chiar le-a spus că n-o să le sune, dar în glumă
12. sunt şi mai naive atunci când caută scuze din ce în ce mai penibile şi nerealiste, ca să-şi justifice de ce el nu a mai putut veni la întâlnirea cu prietenii tăi
13. se pot auto-îndrăgostii, adică pot sta o singură zi cu un baiat, iar când ajung acasă revăd în cap toată scena şi încep să creeze conexiuni şi legături, astfel încât au impresia că acel băiat e topit după ele, uneori chiar e;)
14. pot despica o singură problemă într-un milion de variante, una mai plauzibilă ca alta
15. sunt paranoice
16. sunt geloase
17. uneori se gândesc că ele sunt atât de simple şi atât de uşor de înţeles, încât râd atunci când barbaţii pur şi simplu le găsesc indescifrabile
18. spun ceva clar, iar el face cu totul altceva pentru că a crezut că ea a vrut să spună ceva diferit, pentru că e femeie şi femeile sunt complicate
19. sunt rele, sunt atât de rele, de o mie de ori mai rele decât bărbaţii, iar atunci când îşi urmăresc un interes pot minţi şi calcă lumea în picioare fără nici măcar să se uite înapoi
20. sunt mândre că sunt femei
21. doar ele pot munci 12 ore pe zi, iar când ajung acasă, îţi pun masa, te ascultă când le povesteşti ce-ai făcut azi, fac dragoste cu tine, şi eventual se mai uită şi la un film
22. plâng la filme, iar după aia mai plâng încă 3 ore pentru că sunt triste
23. au atât de multă imaginaţie, încât pot să te surprindă mereu cu ceva original sau făcut de ele, sau o surpriză, doar ca să-ţi fie ţie bine
24. au puterea să te ierte mereu, mereu, mereu, să te asculte cum le spui că-ţi pare rău, să creadă că te vei schimba, dar şi să traseze o limită în care cuvintele nu mai sunt de ajuns, sau faptele
25. dacă au fost extrem de rănite, deşi suferă, deşi plâng în fiecare seară, pot să o ia de la capăt
26. întotdeauna vor crede în dragoste, chiar dacă au fost dezamăgite şi întotdeauna vor spera că prinţul pe cal alb va apărea din basm
27. ştiu să flirteze, să-ţi zâmbească şi să-ţi vorbească ca şi cum ai fi singurul şi unicul bărbat din lume
28. fac compromisuri, mai mari sau mai mici, crezând că aşa o să fie mai bine
29. mereu aşteaptă un final ca-n filme
30. pot să moară de durere de cap, de burtă, de mână, mai ştiu eu ce, dar renunţă în a se mai plânge dacă şi pe tine te doare un pic gâtul că ai dormit nasol
31. nu se îmbată aproape niciodată, dar atunci când o fac sunt extrem de comice...uneori şi extrem de patetice
32. ştiu unde greşesc, sunt lucide în a da sfaturi altora, dar au o mare problemă când vine vorba de ele
33. se extaziază cand văd pe cineva cunoscut (vedetă), pot dansa pe stradă şi râde în hohote fără să le pese ce cred cei din jur
34. urăsc cocălarii, beţivii, drogaţii şi oamenii violenţi
35. atunci când iubesc, iubesc cu tot sufletul şi se îndrăgostesc iremediabil, îşi fac vise, planuri, speranţe, ca atunci când se despart să sufere o perioadă, ca apoi s-o poată lua de la capăt :)
36. au învăţat să fie femei de carieră, dar şi mame şi iubite şi prietene
37. ştiu să pară inabordabile şi reci ca gheaţa, dar ele să fie defapt foarte timide şi panicate
38. sunt fenomenale atunci când spun "n-am nimic!!"

Şi ar mai fi atâtea de zis...dar cel mai important mi se pare, ca voi, băieţii, să nu mai încercaţi să înţelegeţi femeile,ci doar să le ascultaţi cu atenţie, pentru că veţi şti ce vor cu adevărat de la voi, iar dacă vă consolează cu ceva, să ştiţi că nici noi nu vă înţelegem câteodată. Deşi susţineţi că sunteţi atât de simpli şi usor de descifrat, uneori nu ştim de pe ce planetă să vă luăm...
Oricum clar e că suntem unii de pe Marte şi alţii de pe Venus, cel puţin până ajungem pe o "planetă" comună. Şi mai ştiu că nu puteţi fără noi...dar...nici noi nu putem fără voi:))

Paradoxal...

O întrebare plămădită din spontan, un răspuns ce intervine pe muţeşte, semne şi observaţii subtile, şi două perechi de ochi ce se privesc insistent. Nimeni nu vrea să fure un răspuns banal, nici măcar întrebare nu aşteaptă o răcorire instantă, e un fulg ce pluteşte şi nu se atinge de pământ.

Suflă cât te ţin plămânii, ameţeşte-te în ritmul învârtitorii, balansează-te cât să te pregăteşti, zboară la mai puţin de un metru, închide ochii şi pune-ţi prima ta dorintă, prima care se va împlini.

Luna se joacă, şi tu o priveşti, îi vezi reflexia în primul geam ce te umbreşte, se ascunde doar după nori, s-ascunde şi tu ştii asta.

Iar întrebarea e încă la coadă, aşteaptă, e prea mult zgomot, sunetele sunt necunoscute şi amestecate, o maioneză ce se taie din grabă, un lapte rece ţinut parcă la Polul Nord, telefoane ce deranjează magia şi lumina elegantă ce ne ţine în format de doi "2".

Şi încă taci. Oare nu pot smulge nici măcar un cuvânt din miile pe care le gândeşti? Oare tre' să mă conectez cu totul ca să răzbesc? Să cad spui tu? Să cad? Atunci deschide-ţi braţele şi spune-mi că vrei să ne pierdem  în doi "2".

Încep să văd o mişcare a buzelor tale, au mania de-a mă săruta, dar încă nu le las. Îţi tachinez trupul şi-ţi place, e frumosul ce două cuvinte l-ar putea desface, e lumina ce vine după noapte, e fixul ce nu prevesteşte moarte, nu încă.

De ce mă priveşti aşa? Mă epuizez în vid şi lumea mea se camuflează. Sunt sigură că te-ai furişat şi nu te-ai lăsat întors, te-au influenţat, dar tot ca tine-ai făcut, te-ai minţit, dar simţitul a fost tot pur, te-ai dat peste cap şi te-ai lovit, când m-ai privit ai ştiut, ţi-a plăcut, şi mai vrei...

M-am prins de piciorul tău stâng, mâiniile noastre au căutat degete, au căutat unire, ai închis ochii şi-am început să vorbim, pe o altă limbă, totul în vid.

De ce vid? Pentru că tu ai închis termopanul şi te-ai pus pe învăţat, pentru că eu am stat semi adormită, iar tu mi-ai şoptit, sau doar mi-am închipuit.

Eşti conştient că eu nu pot învăţa, că mă las dusă de val şi mă pot bâlbâi. Eşti TU când şi Eu sunt, de NOI nu scoatem niciun cuvânt.

Să revenim... De ce mă priveşti aşa?
I-am cenzurat un prim sărut, i-am tăiat răsuflarea, el mi-a pensat dorinţa. M-a lăsat să transpir şi mi-a răspuns ca o văpaie, în surdină:

" Cu ochi străini?"

Nu m-am gândit, am citit exact în "carte", am pretins că limba mea va articula ce trebuie, iar glasul îl va auzi doar el, i-am cedat un răspuns ameţit:

"Nu, cu ochii tăi.."

N-a mai urmat nimic, nimic care să fie tipărit, nimic care să implice caractere amestecate.

Am zburdat fără plecări programate, iar cei ce ar fi trebui să ne ceară taxe pe visare,ne-au evitat în mod intenţionat, n-au vrut să ne strice starea.

"Doar două?" Asta a fost întrebarea duşmanului, un urât ce vroia mărunt pe motiv că luna e de ceva vreme pe cer şi luminează fix spre noi. Nu se mulţumea cu ce-a primit, vroia exageratul. I-am spus că mai mult nu există, egalul se vroia în drepturi regeşti. Am comis exact plăcutul.

Acum număr clipele până la trezire, mi s-a promis că nu durează mult.

Dar dacă ar dura o eternitate şi un strop dintr-un străin infinit? Aş mai avea răbdare?

Acum că mă iubeşti, ţi-e bine?

• Vrei să mă vezi, vrei să mă atingi, vrei să-mi vorbeşti?
• Vrei să mă uiţi, să mă renegi, să mă ştergi din mintea ta?
• Mă compari cu toate şi nu mă regăseşti în niciuna?
• Îţi imaginezi viaţa fără mine?
• Dacă aş pleca definitiv şi nu aş mai spune absolut nimic niciodată, ai fi trist sau fericit?
• Mă chemi în fiecare zi, chiar dacă ştii că nu te aud?
• Ai da orice să mă vezi fericită?
• Dacă într-o zi aş fi supărată pe ploaie, ai fi în stare s-o baţi?
• Ştii să-mi iei apărarea în faţa tuturor?
• Ştii să lupţi pentru iubirea ta?
• Poţi să mă ierţi dacă greşesc?
• Poţi să mă asculţi chiar şi atunci când tac?
• Poţi să-mi citeşti în ochi?
• Poţi să mă vrei chiar şi atunci când nici eu nu mă vreau?
• Vei şti să mă iubeşti, atunci când toţi mă urăsc?
• Ce crezi că e iubirea până la urmă?
  

Ştii de ce te întreb? Pentru că eu ştiu cum e să te iubesc…

Iubesc...

      

        Ochii tăi...privirea ta şi profunzimea pe care o ascunzi atunci când schiţezi un mic zâmbet. Ţi-am zis doar că nu toţi sunt la fel şi niciunul nu seamănă cu celălalt, dar tu ai ceva mai mult. Nu găsesc în cuvinte acel ceva pe care să-l scriu aici, dar mă bucură faptul că tu ştii la ce mă refer...

       Mă crezi sau nu, dar nu m-aş plictisi ... să te privesc în timp ce tu te "joci" cu timpul şi treci dintr-o stare în alta şi faci totul din plăcere aşa cum iţi place ţie. Şi totul pentru că ai tăi ochi ascund un lucru... ascund bunatatea şi răbdarea pe care o ai şi pe deasupra o dăruire mare pentru a-mi mulţumi egoul...
       Sunt ochii tăi şi vezi prin ei aceeaşi lume ca şi mine, dar diferă perspectiva...e una singură văzută în mai multe feluri...diferită doar din punctul nostru de vedere, iar ochii tăi îneacă tot lăsând doar adevarata perspectivă să se evidenţieze.
       Nu aş putea să te mint şi să-ţi spun că ai cei mai frumoşi ochi din lume... e posibil ca nici macar să nu existe aşa ceva , dar dintre toţi ai tăi sunt singurii care mă mai provoacă să mă amestec cu visele şi să nu trăiesc în stres şi fără pic de ceva nou.
       Nu ştiu dacă ai observat, dar e de ajuns să priveşti o persoană ca să-ţi dai seama dacă te minte... tu însă ameteşti persoana....şi dacă ai vrea ai obţine ce vrei şi totuşi nu faci asta...pentru că te vrei altfel...
       Şi de data asta totul porneşte de la ochii tăi....de la privire şi se ajunge la... ce vrei tu. Şi acum te pot privi şi îmi dau seama că ochii tăi au o transparenţă extrem de fină ce mă conduce direct la inimă...şi mă ajută să ştiu ce simţi... e chiar mai mult decât o şoaptă sau cuvinte scrise în zadar... e exact a ta viaţă pe "şleau" .


Şi acum punct şi de la capăt...


...dimineaţă ai să te trezeşti şi ai să ştii că o noapte întreagă am vrut să te privesc gândindu-mă că ai să-mi arunci şi tu o privire...

Mi`e dor...

Şi starea asta mă cuprinde doar când e noapte. Doar când nu e nimeni lângă mine, când îmi pot închipui şi când totuşi el lipseşte în neştire. Când o parte simte, iar cealaltă zburdă, când un căţeluş se joacă şi altu' muşcă, când eu mă înfior şi îmi e teamă că ştiu de ce...
Şi nu-mi place când se repetă, nu-mi place când rămân în aşteptare, când timpul meu liber nu e o scăpare. Şi îmi e dor, şi clădesc doar imagini, şi acum mă dor. Mă îmbată luna şi nu înţeleg de ce m-aş lua de lumina ei. E atât de slabă şi totuşi reuşesc s-o zăresc... Şi acel loc e privit de un întreg şi toţi ne legăm de ceva unic. Mie-mi place când tu visezi, eu nu pot, nu vreau, singură nu-mi place. Eu respir şi singură prin lume, dar îmbrăţişarea ta m-ar face să şi trăiesc.
Şi doar ştii că e un joc, si fiecare are un rol, eu rup mii de foi şi sunt o escroacă. Mă joc doar când e foc. Mă ard şi am răni, îmi trec, şi-mi fac altele.
Nu am final, nu pun stop, nu fac găuri în Pământ, nu răscolesc amintiri, ci doar ele pe mine, nu primesc, ci doar dau. Nu lăcrimez, eu doar plâng ca să scap...
Şi cineva are urechi să asculte, ascunderea i-a fost după prima uşă, secretul rămâne acelaşi şi încă nu-l ştie nimeni. Nimeni suntem noi, e bucuria pe care nu toţi o văd, nici noi, dar o simţim.
Şi tăcerea sau evitarea e cauzată de fiecare milimetru ce mă desparte de tine, e vinovată şi muzica şi scaunul pe care stau. Căderea mea e bruscă, iar ameţeala mă ia doar când închid ochii. Se învârte cu mine lumea, sau ea în jurul meu.




Nu cedez, nu sar peste, nu ezit, nu's copil. Eu nu mă cunosc, tu sigur mă ştii...