... am doar 18 ani

Yep yep... azi e a doua zi în care sunt majoră, chiar dacă arăt ca de 15 ani (peste 10 ani... va fi un avantaj, ştiu :D).

Deşi pot să fac 1000 de lucruri fără bătăi de cap,am luat o pauză mică... să mă gândesc la ce am realizat eu până acum.
Răspunsul: nimic material. Am învăţat să fiu om, am învăţat să zâmbesc, să mă bucur, am învăţat SĂ IUBESC. Restul... e irelevant.

Ştiu că mă aşteaptă mult mai mult de-atât !

Ieri am făcut 18 ani. Am devenit “legală”. Pentru mine, vârsta de 18 ani părea acel hop de care dacă treceai, viaţa cu siguranţă ţi se va schimba radical. Sunt o persoană care nu-şi face prea multe speranţe, pentru că speranţele aduc cu sine dezamăgiri mari atunci când nu sunt finalizate în realizări. Prefer să fiu surprinsă, decât dezamăgită.
 

Însă, de ziua mea, de majoratul meu, mi-am permis să-mi fac speranţe. Speranţe pentru mai bine, speranţe pentru schimbare, speranţe pentru libertate. Dar libertatea e putere, şi odată cu puterea vine şi responsabilitatea.
 

Nu mă simt diferit, nu gândesc diferit, nu simt diferit. Sunt tot eu, Livia , poate cu puţin mai multă experienţă de viaţă. Dar ştiu că de-a lungul timpului mă voi schimba, viaţa garantează asta. Sper că mă voi schimba în mai bine, aceasta e speranţa mea “de 18 ani”; sper că voi ajunge departe şi voi lăsa numai bine în urmă; sper ca lumea să fie pregătită pentru mine,şi sper ca eu să nu o dezamăgesc.
 

Şi nu în ultimul rând, sper să am alături oamenii care au fost acolo pentru mine şi până acum, dar şi pe mulţi alţii !