Raiul versus Iadul...

- Singură...sunt singură. Cât de ciudat e să spui asta… Heeeeeeiiiiii, mă aude cineva?
- Cum adică eşti singură? Nu e adevărat! Minţi!
- Da...sunt singură, ele nu mai sunt...sau cel puţin n-o să mai fie în scurt timp, iar el...vrea să fie fericit.
- Şi lângă tine?
- Nu ţi-am zis? Lângă mine nu e nimeni fericit! Am deosebitul talent de a-i îndepărta pe toţi... Ştii ceva? El era...este..singurul care mă înţelege. În fine, cred că visez prea mult, prea departe, prea bine, prea sigură, prea fericită…Livia!!!!!! Trezeşte-te!!! Pune picioarele pe pământ - aici în lumea reală, unde eşti mică, ignorată, aproape inexistentă, înconjurată de oameni cu vise realizate şi probleme stringente... În fine, ţi-am zis…visez prea mult, prea departe, prea sigur... Am să mă înconjor într-o perdea de vise şi am să mă izolez de toţi!
- Şi de ce nu faci nimic?
- Fac, nu fac, fac, nu fac, fac, nu fac, fac, nu fac...nu mai ştiu...lăsaţi-mă în pace!!!!!!
- Deci, eşti singură?
- Da...
-Ce s-a intamplat cu tine?
- Nimic. Vreau să fie Raiul aici,să fie totul perfect…Ai fost vreodată acolo?
-Da ,pentru că ştiu o tehnică care mă duce sus.E uşor de ajuns în Rai.
-Cum e acolo?
-Frumos, totul e frumos acolo. Toate persoanele frumoase sunt acolo. Raiul e dragoste.
-Zi-mi mai multe…
-Ce poate fi mai magnific decât o pajişte întinsă,decât forma perfectă a florilor,a fluturilor,a căprioarelor care-şi protejează puii,chiar simetria perfectă a fulgului d nea?Acolo binele mânca din carnea mea şi pacea îmi tăia trupul…am fost îmbrăcat în cele mai frumoase şi scumpe haine,îmi turnau îngerii blândeţe peste suflet,iar nimic nu se întampla rău cu mine…peste tot o beatitudine continuă,reverie,solemnitatea şi sentimentul de libertate ieşindu-mi prin toţi porii…
-Ai fost şi în iad?
A zâmbit .Normal că fusese şi în iad.
-Cum e în iad?

-Păi…imaginează-ţi nici foc,nici fum,nici clocote de zmoală…doar o veşnicie goală.Nici ploi de plumb,nici biciuieli.O noapte fără margini în care totu-i şters.Iadul este motorul paroniei ,în care se aud borboroseli hieratice despre cel mai urât coşmar posibil folosind nişte cuvinte scârboase şi gelatinoase,toate combinate cu o stare de perplexitate absolută…Ceva asemănător cu o centrală termică pe bază de bricheţi umani…Da…
-Vezi… şi eu trăiesc un fel de iad,dar unul pe pământ,printre oameni.Cum aş putea face ceva ???