tu nu mai erai aici...

Doar când plouă pot să ne crească aripi,
Îmi spuneai,
Doar când plouă poți să îți dai seama
Ce e aceea, de fapt, fericirea.
O să îți cumpăr Universul
Cu o mie de lei
Ca să găsești fericirea în formă de plasmă...
Uite-te în sus și imaginează-ți că acolo e imperiul tău.

Dar nu văd nimic,
Ți-am spus,
Plouă și mă dor ochii de atâta umbră.

Nu-i nimic, mă linișteai în șoaptă,
Nu-i nimic,
Poți să închizi ochii.
Imaginează-ți că vezi plasma ca pe o carte deschisă,
Și poți să citești în stele
Cum arată îngerii în fapt
Și cum coboară fericirea de sus.

Nu văd nimic,
Nu pot să văd nimic...

Închide ochii, mi-ai spus
Punându-mi mâinile pe gene,
Închide-i, și o să simți cum ploaia
Îți face aripi.
Universul e al tău, îți amintești,
Ți l-am cumpărat.
Acum taci și privește cerul pătrat
În picăturile atât de rotunde de ploaie.

Și-am stat așa ore întregi
Încercând să descifrez ce scrie acolo sus
Și când am deschis ochii
Nu aveam nici aripi, iar tu nu mai erai aici.
Ploua...
Și-am închis din nou ochii...