Azi mi-am amintit de mine. Nu făceam nimic special, doar mergeam. Mergeam şi inspiram aerul banal al oraşului şi al vieţii, când nostalgia m-a prins din urmă. M-a îmbrăţişat, iar apoi, a mers la pas cu mine. M-au năpădit amintirile unei vieţi care nu-mi mai aparţine, dar în care am aflat cele mai sărace şi durabile bucurii: miresme de vară, strada care-mi plăcea, prietenii cu care mă jucam, prima poezie învăţată, entuziasmul cu care aşteptam sărbătorile, hainele noi pe care le cumpăram cu 2 săptămâni înainte, dar le purtăm pentru prima dată în ziua de Paşte, fustiţa plisată şi tricoul portocaliu cu inscripţia "Mom's little helper". Îmi amintesc şi azi cu drag de primii mei pantofiori "cu toc". Cei mai frumoşi pantofi din lume!
Când eram mică, vroiam să fiu mare. Acum, vreau să fiu mică, măcar pentru o zi. Să experimentez încă o dată vârsta celei mai pure sincerităţi, a viselor fără graniţă, vârsta la care toţi suntem frumoşi atât în exterior, cât şi în interior. Aş vrea să trăiesc toate astea încă o dată, acum, când ştiu să le apreciez. Cât de frumos era pe atunci...
Timpul trece, dar amintirile frumoase rămân necontenit.
„Copilul nu este copil fiindcă este mic- el este copil ca să devină adult !”
