Pentru că trăim în secolul vitezei, ne vine greu să ne oprim, iar când o facem simţim că am făcut ceva greşit.
Pentru că traim în secolul vitezei, trebuie să facem totul mai repede : să ne îndrăgostim mai repede, să facem dragoste mai repede, să iubim mai repede, să ne mutăm mai repede, să ne căsătorim mai repede şi dacă se poate să trăim fericiţi până la adânci bătrâneţi mai repede.
Am uitat să luăm lucrurile treptat, iar când o facem suntem priviţi ca fiind demodaţi. Cosumăm totul la viteza luminii: resurse, relaţii, sentimente, şi apoi ne întrebăm de ce suntem aşa nefericiţi.
Am uitat că fiecare moment are farmecul său şi că fluturaşii pot trăi mai mult decât o zi. Ne epuizăm toată energia "la început" şi ajungem istoviţi "la sfârşit".
Soluţia? Să ne izbim violent de "înainte" şi "înapoi", de "trecut" şi "viitor", de "ceea ce vreau" şi "ceea ce pot" în căutarea fluturilor nemuritori şi sentimentelor nesecătuite de viteza secolului în care trăim.
În ritmul ăsta, nu m-aş mira dacă prima întalnire ar fi direct la primărie, a doua în noul apartament, iar a treia în cabinetul mediculul ginecolog.
Astăzi, trebuie să ştim totul despre persoana de lângă noi din prima, să fim complet naturali în prezenţa ei, fără urmă de mister şi fără niciun secret. Astăzi vrem totul sau nimic şi vrem acum.
Poate ar fi bine să nu ne mai influenţăm atât de mult destinul şi să lăsăm lucrurile să meargă de la sine... Astfel, poate vom ajunge să descoperim sentimente şi emoţii demult uitate sau despre care doar am citit în cărţi şi am văzut în filme.
Şi sincer, dacă secretul fericirii noastre pe termen lung ar fi să luăm lucrurile pas cu pas, nu-i aşa că ar fi păcat să nu încercăm?
